1 Decembrie 2014 la Colegiul Naţional „Ioan Slavici” Recomandat

1 Decembrie 2014, 12:00 am Scris de 
Publicat în Noutăți
Citit 5415 ori Ultima modificare Luni, 01 Decembrie 2014 16:27

Pentru a onora cei 96 de ani de la realizarea Marii Uniri, în aceste zile,  în cadrul Colegiului Naţional Ioan Slavici din Satu Mare, s-au desfăşurat o serie de acţiuni cu caracter cultural-educativ.

Miercuri, 26 noiembrie, a fost inaugurată expoziţia arheologică ce prezintă  rezultatele săpăturilor arheologice de la Medieşu Aurit din ultimii ani, rod al colaborării Colegiului cu Muzeul Judeţean Satu Mare. La buna reuşită a acestei expoziţii şi-a adus contribuţia şi d-na profesoară Irina Florea. Prezentarea expoziţiei a fost realizată de dr. Robert Gindele, şeful secţiei de arheologie de la Muzeul Judeţean Satu Mare, şi de profesorul de istorie Radu David. Domnul director Ioan Cuceu a subliniat valoarea educativă a taberelor arheologice, o activitate extraşcolară iniţiată de dl. profesor Octavian Onac în 2004, la care au participat de-a lungul timpului sute de elevi.

În aceeaşi zi colegiul l-a avut ca invitat pe cercetătorul dr. Viorel Ciubotă, care a conferenţiat pe tema „Sătmărenii şi Marea Unire”. Domnul profesor Octavian Onac a subliniat importanţa cercetărilor realizate de către fostul director al Muzeului Judeţean Satu Mare pe această temă, după care a prezentat în faţa elevilor claselor de ştiinţe socio-umane contextul tumultos şi implicarea sătmărenilor în evenimentele care au premers Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

Vineri, 28 noiembrie, la intrarea în şcoală, toţi elevii, profesorii și personalul administrativ au primit câte o panglică tricoloră (panglici pregătite de elevele clasei a XI-a G, profil pedagogic), iar la staţia de radio a colegiului au fost readuse în memorie evenimentele din anul 1918, care au culminat cu Unirea Transilvaniei cu România. În fiecare pauză la Radio CNIS au fost difuzate melodii patriotice, iar în pauza mare elevii Alexandra Alb și Adrian Ciorbă, ambii din clasa a XI-a D, au cântat în direct la radio Imnul Național al României, lor alăturându-li-se elevi și profesori din întreaga școală. Aceste activităţi au fost coordonate de d-na profesoară Ioana Văsuţ. Tot vineri, clasa a XII-a G s-a deplasat la Muzeul Judeţean, unde dr. Paula Virag le-a prezentat un interesant material despre personalitatea dr. Vasile Lucaciu.

Un grup de elevi ai şcolii, însoţit de d-na profesoară Lăcrimioara Mariţa, a ţinut să fie mai aproape de sărbătorile Unirii, astfel că, sâmbătă şi duminică au fost într-o excursie de neuitat la Alba Iulia.

Au fost câteva zile puternic încărcate emoțional, zile în care CeNeIȘti mici și mari, indiferent de naționalitate, și-au reamintit că își iubesc țara și că fiecare în parte poate și trebuie să contribuie la progresul ei.

 

prof. Radu David

Informații adiționale

  • Interval orar: nedefinit
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Login pentru a posta comentarii