Robotică FIRST Tech Challenge

 

MISIUNE: Asociația Nație Prin Educație (NPE), partenerul FIRST din România pentru programul educațional FIRST Tech Challenge, este o forță activă în domeniul educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică), care are ca scop să creeze o legătură puternică între licee și universități cu profil STEM, și mediul de afaceri din România.

RECUNOASTERE: Proiectul de robotică FIRST Tech Challenge, organizat în România de Asociația Nație Prin Educație are recunoașterea Ministerului Educației prin PROTOCOL DE COLABORARE nr.14254/ 09.09.2021. Proiectul FIRST Tech Challenge figurează în Calendarul competițiilor școlare – fără finanțarea MEN.

ADMITERE la FACULTATE: Pe baza diplomelor obținute de echipe la Competițiile Regionale și la Campionatul Național de robotică FIRST Tech Challenge România în sezoanele 2019-2020 și 2021-2022 elevii membri ai echipelor câștigătoare pot fi acceptați la facultăți cu specializări tehnice din Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Tehnică Cluj Napoca și câteva facultăți din Universitatea POLITEHNICĂ București. Detalii despre secțiile și profilele care acceptă la dosar diploma FTC se vor afla de la fiecare facultate în parte.

VIZIUNE: Susținem un nou mod de a învăța științele teoretice: A învăța prin metoda descoperirii, prin activități practice și prin lucrul în grup. Acest nou mod de a învăța generează un mai mare interes al elevilor pentru școala și curricula teoretică. Investim în formarea elevilor de azi, adică cei care vor fi specialiștii de mâine, ajutăm la pregătirea elevilor pentru meseriile celei de-a patra revoluții industriale - ERA DIGITALĂ.

CONCEPTUL proiectului FIRST Tech Challenge: Conceptul proiectului FIRST Tech Challenge presupune mai mult decât construirea unui robot. El include munca în echipă, lucrul pe proiect, spiritul și abilitățile antreprenoriale, inițiativă și rezolvarea de probleme, voluntariatul. Se propun activități pentru dezvoltarea atât a competențelor tehnice cât și a celor nontehnice (soft skills). Motto-urile programului de robotică FTC România sunt “work and fun” și “learning by doing”.

VALORILE FIRST: Valorile FIRST stau la baza tuturor activităților proiectului. Însușindu-și aceste valori, elevii învață importanța comunicării și a cooperării între echipe, aceste abilități fiindu-le folositoare și în viața de adult, indiferent de domeniul în care vor lucra.

 

Valorile FIRST sunt: 

  • Ceea ce descoperim și învățăm este mai important decât ceea ce câștigam.
  • Cultivăm spiritul competiției prieteneșți.
  • Ne respectăm reciproc și sarbatorim diversitatea.
  • Ne comportăm întotdeauna cu bunăvoință și empatie unii fata de alții.
  • Noi îi inspirăm si pe ceilalti să adopte aceste valori.

Dăm dovadă de Gracious Professionalism® și de Coopertition® în tot ceea ce facem.

 

FIRST® Tech Challenge este un program dedicat elevilor care își propune să le ofere o experiență unică și stimulantă. În fiecare an, echipele participă la un nou joc unde proiectează, construiesc, testează și programează roboți autonomi și conduși care trebuie să îndeplinească o serie de sarcini.

Cu o astfel de provocare, elevii care participă la programul FIRST Tech Challenge dezvoltă abilități în Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematica (STEM) dar și abilități de muncă în echipă, comunicare eficientă și colaborare. Fiind o competiție nefinanțată, fiecare echipă trebuie să aibă un buget propriu. Astfel elevii dobândesc atât cunoștințe cât și deprinderi antreprenoriale. Singuri își fac un plan de marketing, pentru a deveni cunoscuți, să își atragă sponsori și parteneri.

Să ne întoarcem în 2018... noi, în clasa a X-a..

După ce a participat la o întâlnire destinată profesorilor de informatică, organizată la București, doamna prof. Kabai Timea a aflat despre proiectul coordonat de „Nație prin Educație – BRD First Tech Challenge România”. Curioasă și interesată de acest proiect, anul următor, în primăvară, a participat la o competiție demonstrativă la Cluj-Napoca pentru a afla mai multe despre FTC, iar în zilele următoare, ne-a povestit totul despre cum s-a desfășurat evenimentul și la ce concluzii a ajuns, precum și ce ne recomandă. Cu toții am fost curioși pentru că am auzit lucruri bune despre competiție, de la colegii noștri mai mari de școală.

Participarea la concursuri similare cu acesta este ceea ce ne-a determinat să ne înscriem colegiul la această competiție. Ne-am organizat într-un timp relativ scurt, am pregătit materialele și ne-am înscris, sperând că tot ceea ce facem de acum înainte ne va ajuta spre planurile noastre de viitor.

Și așa s-a născut echipa StarTech...

Echipa noastră este formată din elevi de la școala noastră, cu vârste cuprinse între 15 - 17 ani, fiind din clasele a IX-a și a XI-a, profil real, specializarea matematică-informatică. Principalele motive pentru care am decis să participăm la concurs au fost să învățăm cum să construim și să programăm roboți. Dar, după ce am studiat Manualul de Joc, am luat legătura cu alte echipe, am vizitat chiar și o echipă veterană care ne-a ținut o prezentare, realizând până la urmă că concursul nu este doar despre programare și construire.

Prin urmare, simțim o mulțime de lucruri care cu greu pot fi explicate în cuvinte, dar suntem dornici să învățăm de ce avem nevoie, să ne construim o carieră de profesionist IT. Echipa noastră abia așteaptă să își îmbunătățească abilitățile de lucru în echipă, controlul diferitelor emoții și modalitățile de a arăta respect unul față de celălalt. Așteptăm cu nerăbdare să combinăm diferite cunoștințe STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) pentru a dezvolta software având diverse funcții, cu scopul de a ne transforma din utilizatori în dezvoltatori.

 Membri echipei

Constructie

Gheorghiu Vlad

 Gheorghiu

Vlad

 Hobor Viven

Hobor

Vivien

Iuhasz Bogdan

Iuhasz

Bogdan

Varga Thomas

Varga

Thomas

Mateaș Cătălin

Mateaș

Cătălin

Paul Petruț

Paul

Petruț

Rus Larisa

Rus

Larisa

Opra Izabela

Opra

Izabela

 Programare

Dragos Marian

Dragoș

Marian

Gavrau Bogdan

Gavrău

Bogdan

Erdei Sonia

Erdei

Sonia

Kuth Denis

Kuth

Denis

Marketing Copcea Adina

Copcea

Adina

Danut Sara

Dănuț

Sara

Iancu Dariana

Iancu

Dariana

Ghiriti Andrei

Ghiriti

Andrei

Mentori

Kabai Timea

Kabai

Timea

Kabai Zsolt

Kabai

Zsolt

   

 

 Sponsori

 

Membri echipei

Meciurile sunt jucate într-un teren de joc de două alianțe – una „Roșie” și una „Albastră”, compusă din câte două echipe care concurează în fiecare meci. Scopul jocului este acela de a atinge un scor mai mare decât alianța opusă, localizând și transportând Stone-uri și Skystone-uri din Loading Zone în Building Zone, construirea celui mai înalt Skyscraper și amplasarea Capstone-ului pe Skyscraper.

Jocul este jucat în două perioade distincte: Autonomă și Controlată de Șoferi.Meciul începe cu o Perioadă Autonomă de 30 de secunde în care Roboții operează folosind doar instrucțiuni pre-programate și informații transmise de senzori.

În timpul perioadei autonome, alianțele câștigă puncte prin: repoziționarea Foundation-ului în Building Zone, livrarea Stone-urilor din Loading Zone în Building Zone, Amplasarea de Stone-urilor pe Foundation, și navigarea roboților pe sub Skybridge-ul Alianței. După Perioada Autonomă urmează o perioada de 2 minute, numită Perioada Controlată de Șoferi. În această perioadă, Alianța câștigă puncte prin Livrarea de Stone-uri din Loading Zone în Building Zone și amplasarea acestora pe Foundation. Roboții vor construi și Skyscraper-i cât se poate de înalți, având grijă să nu se dărâme.

Ultimele 30 de secunde din Perioada Controlată de Șoferi se numește End Game. În plus față de activitățile de punctare din Perioada Controlata de Șoferi enumerate anterior, Alianțele câștigă puncte prin Capping-ul Skyscraper-ilor cu Capstone-ul specific Echipei, mutarea Foundation-ului din Building Zone și Parcarea Robotului în Building Site.

 

Construire

Prima întâlnire a constat în despachetarea elementelor și asamblarea terenului, cât și în discutarea unor strategii de joc:

Construire

A urmat munca adevărată: conceperea și construirea robotului din piesele primite. Încet-încet am construit primul nostru șasiu, iar pe parcurs ne-am folosit și de imprimanta 3D pentru tipărirea diferitelor componente necesare pentru brațul și cleștele robotului.

Construire

Construire

Construire

Construire

 

Programare

Departamentul de programare a învățat cum se conectează motoarele, senzorul de mișcare și senzorul touch și a reușit să scrie programul pentru deplasarea robotului, cât și programul unui servo motor.

Programare

Programare

În timpul meciului robotul trebuie să parcurgă atât o perioadă autonomă cât și o perioadă controlată. Prima dată am conceput programul pentru perioada autonomă, programul pentru braț și clește, iar apoi programul pentru perioada controlată, cât și pentru direcțiile de mișcare și programul pentru senzorul de culoare.

Programare

Programare

 

Robot

Robot

 

Activitati

I. Schimb de experiență- echipa veterană „Perpetuum Mobile” RO-065

Ca echipă nouă, înainte să începem activitatea noastră, am primit recomandarea de a vizita o echipă veterană din orașul nostru pentru o scurtă prezentare a proiectului în sine. Așadar, echipa noastră numeroasă și curioasă s-a prezentat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, unde am fost întâmpinați de echipa Perpetuum Mobile RO - 065.

Activitati

Aceștia ne-au povestit despre activitățile lor, apoi au inițiat o discuție deschisă cu noi.

Ei au dat dovadă de profesionalism și o deschidere către colaborare în acest domeniu.

II. II. Participări la diverse competiții de antrenament inițiate de echipe veterane (demo-uri) din țară:

Bistrița ROBOTICS DEMO: 6-8 Decembrie 2019 – LOCUL IV

Demoul de la Bistrița a fost primul demo la care am participat. Echipa care a fost formată din 4 membrii și un mentor.

După un lung drum de 4 ore, am fost cazați în căminul Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița și am primit programul pentru următoarea zi.

Am participat la un workshop, ținut de doamna Ivan Mihaela, despre importanța comunicării între coechipieri dar și comunicarea cu ceilalți.

Dimineața următoare am inițializat robotul și am făcut niște îmbunătățiri de ultim moment, cum ar fi lipirea stickerelor de atenționare și numărul echipei noastre.

Activitati

După ce am trecut inspecția robotului cu bine și s-a dat start meciurilor, am început să ne neliniștim puțin deoarece după fiecare meci robotul părea să aibă o altă problemă. ????

Am fost aleși de echipa Harambe Cartel-RO-002 din Arad pentru a juca alături de ei în semifinală și finală, încheind astfel competiția pe al patrulea loc.

Această primă experiență a meciurilor ne-a oferit foarte multe cunoștințe noi, principalul motiv al participării noastre la demo a fost pentru a ne testa profesionalismul și totodată am avut șansa să câștigăm experiență în domeniu, conștientizând anumite lucruri pe parcurs.

Activitati

ROBOTIX Hunedoara DEMO: 11 Ianuarie 2020 – LOCUL I

La acest demo au participat 7 coechipieri și 2 mentori.

Activitati

Activitati

Cu prilejul acestui demo am putut să ne conectăm cu alte echipe și să lucrăm alături de ele, să simțim febra competiției. Pe de altă parte, acest demo a fost foarte bine organizat, iar noi am realizat cât efort și sacrificiu trebuie depus pentru a câștiga.

"Acesta fiind primul meu demo la care am participat, am fost foarte satisfăcută că ne-am clasat pe primul loc și totodată câștigând o perspectivă și mai clară a competiției în timp ce legam prietenii prin toată țara."

(Dariana Iancu, clasa a XI-a)

Activitati

Winter FTC DEMO Cluj-Napoca: 18 Ianuarie 2020 – LOCUL I

Activitati

La acest demo au participat 12 elevi și 2 mentori.

Am încercat să integrăm și să fim cât mai prezenți în comunitate, așa că am împărțit stickere, după ce ne-am instalat la masa de lucru.

În pauza de prânz am avut ocazia să facem o poză cu Mircea Bravo, așa că nu am ratat-o. ????

De pe locul 10 am ajuns locul 5 ceea ce ne-a motivat și mai mult pentru a câștiga.

În finală ne-am ales pentru alianță o echipă cu care am reușit să ne clasăm pe locul I.

Activitati

Activitati

Activitati

COMPETIȚIA FTC – etapa REGIONALĂ 6-9 febr. 2020 BRD First Tech Challenge Cluj-Napoca Qualifying Tournament

Deși nu ne amintim să fi stat 5 minute pe scaun, acum ne este dor de toată acea adrenalină din acele 3 zile, când stăteam cu emoții, gândindu-ne la ce ar putea merge prost la robot în timpul meciului. Azi, spunem că acel stres a fost ceva special... Ideea de echipă este ceva ce am învățat tot datorită acestei experiențe, pentru că în nicio altă circumstanță nu ne-am simțit atât de uniți. Eram cu adevărat un grup: pierdeam sau câștigam împreună... Fiindu-ne în primul an de proiect, ne apropiam de cei cu experiență și spre surprinderea noastră, au fost foarte deschiși.

Anul acesta am pus poate mai mare accent pe partea de programare a robotului - specializarea noastră , însă după acest eveniment, am rămas cu multe idei și suntem deschiși și spre alte domenii din cadrul acestui proiect.

Activitati

Activitati

REZULTAT

Activitati

Acest premiu este centrat pe programare, felicită echipa care a utilizat cel mai bine programele şi senzorii folosiţi pe robot. Caietul tehnic al acestei echipe trebuie să aibă foarte multe detalii în explicarea implementării lor de software, senzori şi control mecanic.

Activitati

Urmăriți-ne și pe rețelele de socializare:

 StarTech: https://www.facebook.com/pg/startech1234

 start_tech_team

 

 header

 Membri echipei

Constructie

Anghelus Alexandra

 Angheluș

Alexandra

Dragos Marian

Dragoș

Marian

Revesz Maruis

Révész

Marius

Opra Izabela

Opra

Izabela

 Hobor Viven

Hobor

Vivien

 Programare Gavrau Bogdan

Gavrău

Bogdan

Iuhasz Bogdan

Iuhasz

Bogdan

Nichita Marcus

Nichita

Marcus

Olah Alexandra

Olah

Alexandra

 
Programare Copcea Adina

Copcea

Adina

Danut Sara

Dănuț

Sara

Stan Patrik

Stan

Patrik

Pati Patricia

Pați

Patricia

 

Mentori

Kabai Timea

Kabai

Timea

Kabai Zsolt

Kabai

Zsolt

     

 

 Sponsori

Dezmembrari mercedes Nicovid
 

 


 Tema sezonului

Tema acestui sezon este FREIGHT FRENZY, iar robotul joacă rol de curier. Meciul începe cu o autonomie de 30 de secunde în care robotul trebuie să efectueze anumite acțiuni prin instrucțiuni preprogramate. Prima livrare reprezintă preîncărcarea robotului și selectarea unei situații de joc din cele trei posibile. Această selectare se realizează prin scanarea elementului de joc al echipei, printat 3D, poziționat pe una dintre cele trei poziții disponibile prin randomizare. Marfa (cubul) este livrată pe nivelul corect indicat de poziția elementului de joc. Următoarele două minute, robotul se află sub controlul a doi driveri, care câștigă puncte prin colectarea și depozitarea mărfii în unitatea de depozitare (Shipping Hub). În ultimele 30 de secunde ale perioadei controlate de driveri, numită End Game, robotul poate continua să plaseze cuburi pe Shipping Hub sau să livreze rățuște prin intermediul caruselului. O altă posibilitate de a obține puncte în End Game este plasarea elementului de joc pe tija din centrul Shipping Hub-ului.

 

 

Având în vedere că anul trecut ne-am inițiat deja în limbajul Java, în acest sezon am continuat cu acesta pe platforma Android Studio. Pe de altă parte, ne-am folosit în mare parte de programarea de anul trecut la anumite secvențe de cod, cum ar fi: predefinirea elementelor hardware (motoare, servomotoare, senzori) și totodată am mai putut folosi și funcțiile create pentru a seta direcția motoarelor adecvat direcției de mișcare.

 

PERIOADA CONTROLATĂ: Programarea perioadei controlate a fost realizată după un brainstorming cu driverii noștri unde au fost hotărâte funcțiile ambilor driveri dar și funcțiile joystickurilor folosite în perioada controlată. Driverii au creat o descriere a butoanelor de pe controlerele folosite de ei, pe care echipa de programare urma să le programeze.

 

1. Evenimentul Meet and Code – FutureIT

 

Aplicația conține un test științific de aptitudini cu 162 de întrebări de tip grilă, test preluat dintr-o carte de specialitate, iar în urma rezolvării acestuia, se afișează sub formă de procentaj top 4 domenii care i se potrivește cel mai bine utilizatorului!

Aplicația propriu-zisă a început cu proiectarea structurii și a design-ului aplicației pe platforma https://appinventor.mit.edu/, urmat de partea de programare. Inițial, am crezut că va fi destul de dificilă această parte dar, pe parcurs, lucrând din ce în ce mai mult, totul părea mai ușor.

 Evenimentul online a fost organizat pe platforma Microsoft Teams. Echipa de implementare – StarTech-RO151 a explicat candidaților voluntari, dezorientați în alegerea unui domeniu profesional scopul acestui test, funcționalitatea acestuia și pașii de urmat.  A urmat rezolvarea de către aceștia a testului, iar la final au avut loc discuții deschise/feedback despre rezultatele candidaților. Impresiile candidaților care și-au descărcat aplicația au fost pozitive, iar după afirmațiile lor, au o viziune mai clară asupra viitorului și asupra alegerii pe care o au de făcut.

 De-a lungul acestui proiect am învățat cum să realizăm o aplicație mobilă proprie de la 0, cum să prezentăm online elevilor dezorientați în alegerea unei cariere, astfel ne-am îmbunătățit abilitățile de comunicare. Totodată, “ne-am lovit” de o mulțime de sentimente și competențe ascunse în noi, poate de ceva vreme: curiozitate, entuziasm, descoperire, creativitate, originalitate, învățare de lucruri noi în design și programare, comunicare, încredere în forțele proprii și bineînțeles bucuria reușitei unei aplicații proprii. Ne-am dat seama că, prin tot cee ce învățăm la orele de informatică putem aplica în viața de zi cu zi, depinde doar de imaginația și creativitatea noastră!

Evenimentul online a fost finanțat cu ajutorul programului Meet and Code susținut la nivel european de compania de software SAP. În România, programul este coordonat pentru cel de-al 5-lea an consecutiv de #AsociațiaTechsoup și susține evenimente online de tehnologie și programare aliniate cu misiunea inițiativei Comisiei Europene:

Europe Code Week.

Ne bucură foarte tare că în urma publicității eveneimentului nostru, am fost invitați de către diriginți la orele de dirigenție la clasele terminale pentru a le prezenta aplicația.

2. Inițierea unui curs Python la clasă

Mulți dintre noi, dorim să ne alegem domeniul IT în cadrul studiilor superioare, motiv pentru care am propus doamnei noastre profesoare să ne inițiem într-un limbaj de programare nou pentru noi,  dinamic și de mare interes în zilele noastre – Python. Zis și făcut, doamna profesoară ne-a prezentat programul, am realizat câteva aplicații simple, inclusiv grafică în Python. Tema noastră apoi a constat în realizarea binecunoscutului joc – Spânzurătoarea.

(Autor: Ștefuț Daniel, elev clasa a XI-a): 

 

Alte proiecte:

(Gavrău Bogdan):  (Guleș Armin)

 

Prin aceste ore, am realizat cât de important este să știi programare, să cauți, să descoperi, să te documentezi din diverse surse, să testezi. Astfel, am reușit să proiectăm și să implementăm propria noastră aplicație, devenind astfel creatori de soft, nu doar consumatori.

3. Promovarea imaginii școlii prin activitățile noastre de robotică

Pentru că ne place, pentru că ne simțim bine și dorim să dăm mai departe generațiilor viitoare această stare de bine, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, am spus și noi PREZENT pentru o înregistrare despre activitățile din diverse domenii ale colegiului nostru.

 

(min. 0:30)

 

4. Evenimente cu echipele de robotică din țară

  • Participare la provocarea echipei SNAKE Tech-RO-040: construirea unei căsuțe din turtă dulce = colaborare între membrii echipei, bună dispoziție, poftă la dulciuri

  • Provocarea echipei RoboPapiu – RO-047: transformarea logo-ului nostru într-o formă pentru biscuiți sau prăjituri

  • Organizarea unui concurs de către noi, în care echipele participante au fost invitați să-și decoreze robotul cât mai festiv posibil, urmând ca printr-un poll să fie votat câștigătorul.

         Am fost foarte mândri de imaginația și dedicarea echipelor în același timp, încât am hotărât că premiul trebuie să fie pe măsură.

 

Echipa câștigătoare a fost Delta Force Robotics – RO-119, o echipă minunată, cu care am lucrat și în trecut și ne-a inspirat de multe ori!

 

 

5. Alianță cu B-RoboTeam (RO - 064) 

 

Premergător Naționalei, am invitat echipa B-RoboTeam pentru un meci amical dar și pentru a ne împărtăși experiențele din acest sezon. Comunicarea și cooperarea între echipe s-au armonizat într-o atmosferă amicală unde roboții #BRoboTeam și #StarTech s-au aliat pentru un scop comun pe terenul de joc.

 

6. Provocare la lectură (Toată școala citește – 2 februarie 2022 - Ziua Internațională a Cititului Împreună)

Lectura ne oferă destinații unde putem merge chiar dacă trebuie să rămânem acolo unde suntem. (Mason Cooley) Unul dintre motivele de bază pentru care lectura este importantă, este că ne ajută să creștem mental, emoțional și psihologic. Fiecare carte oferă posibilitatea de a învăța lucruri noi și de a explora idei noi.

Cu ocazia ZICI2022 (Ziua Internațională a Cititului Împreună) am provocat toți elevii la citit. Evenimentul a fost publicat pe rețelele de socializare, printr-un jingle la radio timp de o săptămână și prin afiș.

 

Fiecare clasă atât din școala noastră, cât și din alte școli care au răspuns printr-o poză sugestivă au primit de la noi diplomă și un semn de carte personalizat.

7. 8 Martie – Ziua Femeilor

 

8 Martie este o sărbătoare respectată de noi, iar cu această ocazie l-am condus pe roboțelul nostru prin şcoală oferind câte o floare tuturor doamnelor care ne sprijină zi de zi spre buna funcționare a şcolii și educarea noastră. La mulți ani tuturor femeilor!

 

8. Organizarea StarTech WinterDemo-First Edition – 11-13 februarie

Evenimentul StarTech WinterDemo-first edition a fost prima competiție organizată de noi, fiind pentru noi cel mai important, făcându-ne să ne dorim mai mult de la noi înșine și de la echipa noastră pe viitor, pe toate planurile. Competiția amicală care a avut loc în perioada 11-13 februarie 2022 a fost o premieră pentru orașul nostru.

 

La acest eveniment s-au înscris 15 echipe FTC din România.

Am depus multă muncă pentru a ne asigura că acest eveniment va decurge exact așa cum ne doream.

 


În etapa de organizare am stabilit și am trimis echipelor înscrise o agendă cu programul evenimentului pentru cele trei zile ale competiției:

Vineri, 11 februarie

19.00 - întâlnire online cu celelalte echipe înscrise pentru a ne cunoaște și a discuta toate detaliile competiției.

Sâmbătă, 12 februarie

8.00-12.00 inspecția tehnică a roboților echipelor participante. Pe baza fișei de evaluare, am verificat terenul de joc și componentele robotului,

12.00-19.00 înregistrarea și transmiterea către noi pentru jurizare a unui număr de 6 meciuri de către fiecare a echipă.

Duminică, 13 februarie

Pe parcursul jurizării, am luat legătura cu unele echipe, discutând cu ei despre nerespectarea anumitor reguli ale jocului, care duc la nevalidarea meciului, sugerându-le evitarea pe viitor ale acestor greșeli.

 

19.00 desemnarea câștigătorilor. Pe primele 3 locuri s-au clasat echipele:

 

         Locul I : RO-162 SGBOTS (Sângeorz-Băi, Bistrița-Năsăud)

         Locul II : RO-151 STARTECH (Satu Mare)

         Locul III : RO-103 CLEVER CORE (Baia Mare, Maramureș)

Concluzii

Acest eveniment a fost util pentru noi deoarece am relaționat cu prietenii noștri, fiecare echipă reușind să își dovedească priceperea și cunoștințele, fiind totodată o reală pregătire pentru competiția regională ce va avea loc în perioada 28 februarie - 6 martie 2022.

 

9. Participare la demo AbsoTech

În perioada 18-25 februarie echipa noastră a participat la demo-ul remote organizat de echipa Abso-Tech – RO-158.

A fost o experiența plăcută, din care am învățat cu toții câte ceva, fiind o pregătire foarte bună pentru etapa regională. Ne-am simțit foarte bine și am descoperit metode noi de a ne îmbunătăți robotul, chiar după primul meci, făcând progrese din ce în ce mai mari. 

 

10. Prezentare proiectare/imprimare 3D

Echipa noastră promovează interdisciplinaritatea. Astfel, la clasa a V-a am realizat o felicitare îmbinând ARTA cu ȘTIINȚA. Elevii au învățat proiectarea 3D a unui obiect de forma unei floricele pe platforma OnShape și le-am prezentat funcționarea imprimantei 3D. După muncă și răsplată ca și bună dispoziție: testarea robotului de către cei mici.

 

 

11.  Atragerea generațiilor tinere 

Urmând motto-ul nostru, "Să faci ce-ți place, acolo unde-ți place"  am continuat să invităm alte clase pentru a le prezenta pasiunea noastră și tainele STEM. Astfel, la clasa a VI-a am prezentat clubul nostru de robotică și activitățile noastre.

Clasa a VI-a a fost foarte receptivă, curioasă și cei mai curajoși au luat controllerele în mână  și au testat robotul nostru, iar entuziasmul lor ne-a bucurat și ne motivează mai departe! ????

Viitorul e pe mâini bune!

O altă activitate de prezentare a fost în localitatea Halmeu, județul Satu Mare. Ca semn de recunoștință pentru profesorii din această școală, în data de 17 martie, doi dintre membri echipei noastre, care au absolvit clasele gimnaziale în această instituție s-au întors pentru a le prezenta elevilor de clasa a VII-a și a VIII-a atât activitățile echipei din fac parte, cât și performanțele lor, de-a lungul a 3 ani ca liceeeni și membrii ai echipei de robotică StarTech.

 

 

12.  Voluntariat – Inimi darnice 

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Dacă anul trecut am fost inițiatorii donării de viziere cadrelor medicale, anul acesta ne-am înscris ca voluntari în Clubul de voluntariat.

 

 

13. Participare ca voluntari și prezentarea roboticii la Conferința – Minte independentă  - întâlnirea tinerilor care sunt sau au părăsit centrul de plasament, organizată la Muzeul Județean Satu Mare, de către #AsociațiaEliezer, în cadrul căreia, am prezentat o simulare cu robotul nostru.

L-am luat cu noi și pe Salvi????, mascota CNIS, de care s-a bucurat toată lumea.

Am avut emoții mari, dar care la final s-au evaporat, intrând în discuții cu tineri curioși și copii dornici de a învăța robotică și de a încerca robotul nostru, ceea ce ne-a bucurat foarte mult!

La acest eveniment au fost prezenți reprezentanții mass-media: TV1 Satu Mare, Radio România Actualități, jurnaliști ai ziarelor județene.

 

 

14. Voluntariat – donație+ajutor la împărțit la vame

Continuăm voluntariatul, alături de vecinii ucrainieni!

 

 

 

 

Suntem oameni, puteam fi oricare dintre noi azi în Ucraina. Așadar, am ales să nu stăm, ci SĂ NE IMPLICĂM DIRECT. După orele de curs, ne-am deplasat cu donațiile noastre direct la vama Urziceni, iar un coleg este voluntar activ în fiecare zi la vama din Halmeu, alături de Parohia Ortodoxă din Halmeu. Alături de #oamenifaini de la #AsociațiaEliezer, coordonată de dl. Anton Varga am distribuit diferite alimente, produse de igienă pentru copilașii mici, apă, ceai și cafea.

Am văzut oameni cu ochi înlăcrimați, speriați, ne-au sensibilizat mamele cu copiii, care călătoresc de mult timp singuri și am înțeles mai bine ca oricând cât de importantă este umanitatea și solidaritatea.

Am învățat că atunci când vrei să faci o faptă bună comunicarea vine de la sine și recunoștința se înțelege orice limbă ai vorbi.

 

15. Meet online despre robotică cu profesorul universitar Tassos Natsakis de la Universitatea Tehnică Cluj Napoca

 După construirea roboților noștri de-a lungul sezoanelor, eram curioși despre ce se învață la facultatea de robotică, ce limbaj de programare se învață pentru programarea unui robot și ce posibilități de job ne recomandă un specialist. Ne-au fost prezentate diverse invenții inovative create atât în industria europeană a roboticii, dar și de către cei de la facultate. Orice curiozitate ne-a fost foarte clar explicată și ilustrată de către dl. prof. Tassos de la UTCN – Cluj Napoca. În a doua parte, ne-am prezentat și noi roboțelul, iar  l-au apreciat și ne-au oferit sfaturi pentru a ne îmbunătăți eficiența.

16 Etapa Regională, Cluj 

Această etapă a competiției a fost cea pentru care ne-am pregătit încă de la începutul sezonului. Competiția desfășurându-se în format remote, ne-am desfășurat activitatea într-un mediu  familiar. Duminică, 27 februarie a fost ziua de start, în care ne-a fost inspectat robotul și terenul, urmând primul meci, care a fost asistat. Din data de 28 februarie până pe 4 martie am înregistrat celelalte 5 meciuri, iar pe data de 6 martie am avut cele 2 interviuri. Indiferent de punctajele pe care le-am obținut ne-am simțit câștigători prin acumularea de experiențe și prin relaționarea cu cei care fac parte din comunitatea FIRST.  Am fost foarte entuziasmați și încântați când ne-am auzit numele echipei la anunțarea Connect Awardului, dar am fost și mai surprinși când am văzut ca facem parte din ceel 17 echipe care trec în etapa Națională.

 

Urmăriți-ne și pe rețelele de socializare:

 StarTech: https://www.facebook.com/pg/startech1234

 start_tech_team